Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.
Preot paroh: Florin Petrut Adresa: Calle Antonio Cano, 32, Tel. 642.765.447 E-mail: parohiaalmeria@yahoo.com
duminică, 20 mai 2012
PREDICA LA DUMINICA A VI-A DUPA PASTI
Duminica Orbului din nastere
duminică, 6 mai 2012
Viaţa Sfîntului şi Dreptului Iov, mult pătimitorul (6 mai)
Sfîntul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la răsărit.
Acesta era om adevărat, fără prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de la tot lucrul rău.
sâmbătă, 5 mai 2012
Pătimirea Sfintei Mare Muceniţe Irina (5 mai)
|